GÂNDUL FINANCIAR. Cîțu: „Salariile demnitarilor și ale aleșilor locali vor fi înghețate în 2021”. Numărul bugetarilor și cheltuielile de personal au crescut față de anul trecut

Publicat: 03/12/2020, 20:00
Actualizat: 03/12/2020, 22:55

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat în emisiunea GÂNDUL FINANCIAR că salariile demnitarior și ale aleșilor locali vor fi înghețate și în 2021, iar pentru scăderea impactului cheltuielilor de personal și cu asistența socială asupra bugetului, soluția pe care o susține este creșterea veniturilor. Cheltuielile cu bugetarii, în primele zele luni alea anului curent, au trecut de 90 de miliarde de lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșteri au fost față de anul trecut și în ceea ce privește numărul angajaților din sectorul de stat.

Cheltuielile de personal au crescut cu aproape șase miliarde de lei în primele zece luni ale anului 2020, față de perioada similară a anului trecut. În cifre absolute, vorbim de 90,5 miliarde de lei, respectiv o crește cu 7,0% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când acestea erau de 84,5 de miliarde de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice privind execuția bugetului general consolidat.

Pondere mărită a cheltuielilor în PIB

Potrivit MFP, în această creștere se reflectă majorările salariale, îndemnizația de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Din total cheltuielilor de personal, plățile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID-19 au fost de 255 de milioane lei.

Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 8,6% din PIB, cu 0,6 puncte procentuale peste nivelul din aceeași perioadă a anului anterior. Această categorie constituite 26,8% din totalul cheltuielilor cuprinse în bugetul general consolidat pe primele zece luni ale anului, ceea ce reprezintă însă o scădere față de perioada similară a anului trecut, când aveau o pondere de 29,2% conform cifrelor MFP.

Cu cât a crescut numărul bugetarilor

Creșterea cheltuielilor vine și în contextul creșterii aparatului bugetar. În septembrie 2020, numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a ajuns la 1.240.214. Este o cifră în scădere 858 față de luna ianuarie 2020, dar cu 4.425 mai mare decât în octombrie 2019, înaintea schimbării guvernului, și cu aproape 46.000 față de acum doi ani, în august 2018.

Administrația publică centrală a avut, în septembrie 2020, față de ianuarie 2020, mai puțin cu 1.636 mai puțini angajați, dar, față de octombrie 2019, mai mulți cu 2.135. Mai mult, față de august 2018, în administrația publică centrală au apărut aproape 30.500 de posturi, dintre care peste 17.000 în instituții finanțate integral din bugetul de stat, și aproape 12.700 în instituții finanțate integral din venituri proprii. În calcului diferențele pe ministere față de august 2018 trebuie avută în vedere reorganizarea aparatului guvernamental.

În ceea ce privește administrația publică locală, în septembrie 2020 erau angajate 444.680 de persoane, în creștere cu 778 față de ianuarie 2020, cu 2.290, față de octombrie 2019 și cu peste 16.300, față de august 2018.

Cea mai mare creștere, în septembrie 2020, față de august 2018, de peste 10.850 de posturi, este la capitolui autorități executive locale. La acest capitol, creșteri s-au înregistrat și față de ianuarie 2020, cu 104 persoane, și față de octombrie 2019, de 1.771 posturi. Creșterea semnificativă, de aproape 9.100 de posturi, a fost între august 2018 și octombrie 2019, chiar înainte de preluarea guvernării de către actualul Cabinet.

Care e soluția ministrului Finanțelor Publice

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a admis, în interviul acordat pentru prima ediție a emisiunii GÂNDUL FINANCIAR, că o economie nu poate fi sustenabilă în contextul în care cea mai mare parte din cheltuielile statului o reprezintă salariile și pensiile.

„Nu este. Asta am spus și înainte să intrăm la guvernare, asta era o problemă a structurii bugetului pe care am moștenit-o”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat despre soluțiile avute în vedere pentru a îmbunătăți situația, ministrul liberal a menționat creșterea veniturilor. „Vom începe cu creșterea veniturilor, care va reduce acest procent al cheltuielilor, pentru că veniturile vor crește mai mult decât cheltuielile, și atunci vor reduce acest procent din total venituri”, a spus Forin Cîțu.

„Dar vă aduc aminte că nu am dat înapoi de la măsuri care ar fi părut în acesl moment că ne costă electoral. De exemplu, în anul 2020 au fost înghețate salariile demnitarilor și ale aleșilor locali. Eu vă pot spune că și în 2021 această măsură va fi menținută. Salariile demnitarilor vor rămâne înghețate în 2021 și ale aleșilor locali, deci nu se umblă la aceste salarii, rămân înghețate”, a promis ministrul Finanțelor.

Urmăriți interviul integral acordat de ministrul Finanțelor pentru GÂNDUL FINANCIAR, emisiune realizată de jurnalista Mihaela Pântea, difuzat joi, în cadrul primei ediții pe www.gandul.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/Gandul.ro

Ministrul Finanțelor a explicat, după ședința de guvern în care a fost aprobată cea de a treia rectificare bugetară pe anul 2020, că „digitalizarea este metoda noastră de a reorganiza aparatul public”, exemplificând cu economiile făcute de Ministerul Finanțelor prin reorganizare, respectiv implementarea digitalizării și a muncii la domiciliu: 134 de milioane de lei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?